În data de 02.08.2012, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş intervine în continuare pentru lichidarea incendiilor izbucnite în masivul Făgăraş. 116 persoane: militari profesionişti (Ministerul Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Ministerul Apărării Naţionale) şi lucrători ai Direcţiei Silvice acţionează în continuare pentru lichidarea incendiului izbucnit în zona golului alpin de pe Valea Brătila, Vârful Netotu şi în zona Vârful Roşu – Muntele Groapa.
Precipitaţiile căzute, neînsemnate cantitativ, nu au modificat situaţia actuală din teren. Incendiul nu se manifestă cu flacără, fiind vorba în continuare de fumegaţii apărute în anumite puncte. Pentru protecţia personalului şi acordarea ajutorului medical calificat, o ambulanţă SMURD asigură intervenţia în zonă.


