CS Mioveni-UTA Arad, mâine ora 11
Mâine de la ora 11 CS Mioveni va avea parte de un meci dificil pe teren propriu. Băieţii lui Flavius Stoican întâlnesc de la ora 11 pe teren prorpiu pe UTA Arad, formaţie cu un moral excelent. Adversarii au depăşit runda trecută cu 1-0 formaţia de locul secund ACS Poli Timişoara. În ciuda acestui fapt, tehnicianul principal al argeşenilor este optimist şi crede că elevii săi pot obţine un rezultat bun. „UTA vine cu un moral foarte bun în acest meci fiindcă a reuşit să se impună în meciul din etapa precedentă. Arădenii au obţinut o victorie importantă în faţa celor de la Timişoara. Ne aşteptăm ca şi la Mioveni să vină cu încredere în forţele lor şi să facă tot ce este posibil pentru a lua toate cele trei puncte. O să avem un meci foarte complicat dar ştiu că şi noi avem capacitatea de a obţine maximum din acest meci. Cei de la UTA formează o echipă experimentată, cu pretenţii la o eventuală promovare. Laszlo este unul dintre jucătorii cei mai periculoşi ai celor de acolo, un om ce a intrat şi în vizorul unor cluburi importante din prima divizie”, a declarat Flavius Stoican.
În tur cele două au remizat scor 1-1. Pe lista marcatorilor s-au trecut atunci Weller şi Mazilu.
Sunt convins ca acest post a impresionat tot siteul.
Este o tema placuta pentru a scrie un nou blog.