
Debyul dintre FC Argeş şi CS Mioveni a fost arbitrat de o brigadă de la noi din județ. La centru a fluierat Iulian Călin, din Ștefănești. Acesta este în vizorul CCA pentru promovarea în Liga I. Cornel Sorescu președintele AJF este extrem de mulțumit de prestațiile sale și speră ca anul viitor acesta să facă pasul către primul eșalon. „Iulian Călin este un arbitru de perspectivă pentru fotbalul româesc și se află în vizorul unei eventuale promovări în Liga I. O să vedem cum vor merge lucrurile pentru el, dar este clar că se descurcă foarte bine şi prestaţiile sale au fost apreciate de toată lumea. Acest fapt nu poate decât să ne bucure şi pe noi pentru că asta înseamnă că sunt arbitri foarte buni la noi în judeţ. El este unul dintre oamenii ce ar putea realiza o promovare la nivelul primei divizii în perioada următoare. În momentul de faţă sunt opt arbitri ce sunt monitorizaţi pentru o eventuală promovare la nivelul primei divizii. Acesta este unul dintre ei, dar nu cred că Iulian poate face această promovare în iarnă. Motivul este unul simplu şi anume acela că el este cel mai tânăr dintre cei opt şi pentru că nu este la fel de copt ca şi alţii probabil că mai are de aşteptat până va face această promovare. O să vedem ce se va întâmpla, dar foarte probabil această promovare se va realiza la vară. Cu siguranţă va ajunge şi el la nivelul primei divizii”, a declarat Cornel Sorescu.


