Sfârșitul de săptămână a consemnat o nouă etapă, cea de-a VIII-a, în cadrul campionatului Ligii a III-a de fotbal. A fost o rundă în care cele două formații argeșene angrenate în competiție s-au impus, și, mai mult, au făcut-o cu același scor. După câteva rezultate mai puţin faste, cei de la Atletic Bradu aveau nevoie disperată de victorie pentru a se menține în obiectivul clasării în primele șase. Elevii lui Alexandru Popovici au înfruntat pe teren propriu pe Avântul Reghin. Partida a fost una echilibrată, dar alb-verzii au reușit să marcheze unicul gol al disputei în minutul 66 prin Căldăraru. Cu 16 puncte în cont, aceștia se află acum pe locul patru și așteaptă deplasarea de vineri după-amiază de la Conpet Ploiești.
De partea celalaltă trupa antrnată de Iulian Crivac s-a deplasat la Câmpina pentru confruntarea cu Fortuna. Jocul a fost extrem de plăcut, cu multe ocazii de ambele părți, fiind consemnată chiar și o bară pentru oaspeți. Deși părea că rezultatul final va fi unul de egalitate, argeșenii au forțat până în ultima clipă și au reușit să se impună. Călin a nimerit spațiul porții în minutul 91 și a adus SCM-ului victoria cu 1-0. Alb-violeții sunt pe doi cu 19 puncte, fiind în continuare în plasa liderului FC Zagon (20 puncte) şi la egalitate cu cei de la Chindia. Runda viitoare, piteştenii vor evolua în Trivale, vineri de la ora 15, cu cei de la Civitas Făgăraş.
Foto de Andrei Zevedei



















