Președintele PDL Argeș, deputatul Cătălin Teodorescu, a comentat în termeni foarte duri noile disensiuni din USL, care fac rău întregii societăți românești. În opinia democrat-liberalului, liderii partidelor din coaliția guvernamentală trebuie să dea explicații serioase românilor pentru haosul politico-economic din țară.
,,În ultimele zile, asistăm la cea mai mare ciolaniadă de la Revoluție încoace, război care se duce între PNL și PSD. PNL nu are nicio treabă cu dreapta, fiind mai degrabă un echivalent cu PSD. Nu a luat nicio măsură de dreapta, nu a scăzut CAS cum a promis, dimpotrivă, a acceptat creșteri de taxe. USL a avut pe mână și are o țară pe care a aruncat-o la coșul de gunoi. Nici vorbă despre un trai mai bun, de investiții pentru români sau de acel milion de locuri de muncă! USL ne-a servit inflație, 35 de noi impozite și prețuri mai mari. Cel mai cinstit și competent guvern este, de fapt, o rablă care se târâie pe drum, incompetent.
PDL are propria cale și muncește de când a intrat în opoziție împotriva minciunilor din USL. PNL nu se poate prezenta acum ca un partid de neprihăniți. Trebuie să explice liberalii de ce au adus țara în haos politic, alături de PSD, de ce au pierdut 50.000 de locuri de muncă și de ce zilnic, se închid sute de firme’’ a declarat Teodorescu.


