„Weekend-ul Original” este un curs de educație nonformală, desfășurat de Asociația Imago Mundi în parteneriat cu Școala Gimnazială „Matei Basarab”, care se va desfășura între 14 -15 martie.
Pe parcursul celor două zile de curs, elevi și cadre didactice vor învăța cum să proiecteze activități de educație nonformală ale căror obiective să contribuie la rezolvarea unor probleme cu care se confruntă școala și la dezvoltarea de competențe și abilități în rândul elevilor.
Cursul urmărește astfel dezvoltarea capacității participanţilor – elevi și profesori deopotrivă – de a implementa activități nonformale atât în cadrul programului Școala Altfel din luna Aprilie 2015, cât și în cadrul celorlalte activități extrașcolare desfășurate de instituție pe parcursul anului școlar.
În total vor participa 24 de elevi și cadre didactice, dintre care jumătate de la instituția parteneră, Școala „Matei Basarab”.
În cadrul prezentului proces de selecție,vor fi selectate 6 echipe mixte formate din câte un profesor și un elev. Se va încerca reprezentarea a 6 institutii, astfel că nu vor fi selectate mai mult de o echipă pe școală.


