O întâmplare dramatică a avut loc în această dimineaţă, în comuna argeşeană Albota. Un băieţel de patru ani, rămas nesupravegheat de către mama sa, a căzut într-o fântână din gospodărie. Din fericire, o vecină de-a sa, o femeie în vârstă, a auzit ţipetele micuţului şi s-a dus imediat la puţul din grădină. Femeia a reuşit să apuce haina băiatului, ridicându-l la suprafaţă. Copilul a fost preluat de către echipajul unei ambulanţe, fiind transportat la Spitalul de Pediatrie din Piteşti. Deşi este în afara oricărui pericol, acesta va sta internat pentru investigaţii câteva zile. Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili dacă mama poate fi acuzată de neglijenţă.
„Am auzit plânsete și m-am dus și era copilul în fântână.Avea capul la suprafață,m-am băgat după el și l-am scos. Puteam să mor și eu dar l-am salvat.E Postul Paştelui și mă bucur”, a povestit bătrâna.


