Mâine vor avea loc primele dueluri din cadrul noului sezon al ligii secunde la fotbal, ultimul în care vor mai fi două serii, de la anul urmând a rămâne una singură. Argeşul a rămas cu o reprezentantă în acest eşalon, CS Mioveni, după ce Academica Arges-a mutat din judeţ, preferând să revină la vechea denumire, FC Clinceni. CS Mioveni debutează în deplasare, cu FC Bihor, partida urmând să aibă loc mâine, de la ora 11. Conducerea clubului are aşteptări mari de la acest sezon şi le cere galben-verzilor să se claseze pe podium la final. „În linii mari, obiectivul este deja stabilit: ne dorim o clasare între primele trei echipe la finalul campionatului, iar principalul argument pe care îl avem în acest sens este acela că avem un lot extrem de omogen. Nu avem ca prioritate promovarea, mai ales că vor lua startul şi echipe care anul trecut au fost în prima ligă, cum ar fi U Cluj, FC Braşov şi Gaz Metan Mediaş. Pentru jocul din prima etapă, de la Bihor, este foarte important să pornim cu dreptul. Va fi greu, mai ales că jucăm în deplasare. Îmi doresc să văd o echipă cu o prestaţie la nivel înalt, concentrare, determinare şi motivaţie, aşa cum am observat la antrenamente şi în partidele amicale din această vară”, a declarat Dumitru Olteanu, preşedintele Consiliului Director al CS Mioveni.


