În urmă cu un an, Marius Dumitrescu (PNȚ-CD) candida pentru fotoliul de primar al orașului Câmpulung. La vremea respectivă, tânărul țărănist promitea pentru locuitorii musceleni, printre altele, crearea unui hub pentru industria IT, pentru ca tinerii cu abilități în informatică să rămână în Câmpulung, monitorizarea poluării precum și punerea bazelor pentru dezvoltarea turistică a orașului. Deși acesta nu a ajuns nici măcar consilier local, Marius Dumitrescu declară că își va ține promisiunile.
,,După 9 luni de la alegerile locale, pot spune că administrația de la Câmpulung este un avorton! Da, sunt membru al unui partid mic, nu am putut face față mașinăriei PSD, însă, zic eu, am reușit să fac și de pe margine, cum se spune, o parte dintre lucrurile promise de mine în Câmpulung. Am reușit să montăm niște stații de monitorizare a aerului, aceste stații reportând ca rezultat nu unul foarte bun, Câmpulungul este un oraș poluat. Acum, unii vor spune că aceste stații nu sunt omologate, așteptăm să ne vină omologarea din afară și sperăm că ai noștri să nu zică ,,aaa, instalațiile nu sunt omologate de noi, chiar dacă sunt de către ăia din afară, așa că nu este adevărat ce orașul nostru ar fi poluat”. În al doilea rând, am promis că voi înființa un hub IT… Asta și facem acum, am început încă din toamnă! Suntem în stadiul de montare a echipamentelor, în curând vom face și primele angajări! În Câmpulung există resurse pentru a dezvolta orașul, trebuie doar să vrem… Cât despre infrastructură? Păi, anul trecut, pe vremea asta, înainte de campanie, erau plombate străzile din oraș! Acum, la un an, s-au dus naibii plombele, orașul este ca după bombardament! Vorbim de turism la Câmpulung, cum să faci așa ceva, când nu ai nimic? Oricum, chiar dacă nu sunt în administrație, de promisiunile care țin, strict, de ceea ce pot face, ca fimă sau ca persoană fizică, mă voi ține până în 2020!” a declarat Dumitrescu.


