Ieri, spre orele serii, vă aduceam la cunoștință, dumneavoastră, cititorilor, faptul că la Topoloveni a fost solicitată intervenția echipajelor de specialitate pentru a acorda îngrijiri unei persoane aflate în stare de inconștiență după ce a suferit un accccident de muncă în urma căruia s-a ales cu o contuzie puternică în zona craniană.
Bărbatul în vârstă de 50 de ani era angajat ca electrician la firma unde s-a și produs tragedia și fusese solicitat pentru efectuarea unei lucrări de reparație.
Din păcate, însă, nu s-a asigurat corespunzător, căzând de la o înălțime de câțiva metri. În urma șocului a rămas inconștient până la sosirea medicilor.
Cu toate eforturile făcute de medici pentru a-l resuscita, omul nu a răspuns manevrelor și la scurt timp a decedat.
În urma morții acestuia, reprezentanții și conducerea ITM, împreună cu Poliția, vor deschide o anchetă pentru a se stabili cu exactitate cauzele morții.
Totuși, la o primă vedere, vorbim despre un accident de muncă din cauza neluării în seamă a normelor de prevenire. Cam în acest fel se vede treaba din exterior dacă o privim, cum am spus, fără a intra în detalii prea multe.
În schimb, din situația privită mai în profunzime, vedem că cineva este responsabil pentru moartea unui om, cineva ar trebui să dea cu subsemnatul. Dar cine? Sau vom merge pe ideea că „Tot mortul e cel vinovat. Hai să îl dezgropăm și să îl facem să vorbească. Dar cu grijă, să nu cumva să păteze vreo cămașă sau vreun costum mai sus pus, cu aspect impecabil și imaculat.”. Vă aduceți aminte clasicul film „FĂLCI”, nu?


