Ministrul Energiei, Anton Anton, s-a aflat în cursul acestei zile într-o vizită de lucru în Județul Argeș. Domnia sa s-a întâlnit cu prefectul Emilian Dragnea și cu reprezentanți ai Consiliului Județean Argeș. În partea a doua a zilei, ministrul Energiei s-a deplasat la Vidraru, acolo unde, însoțit de Robert Tudorache, secretar de stat în Ministerul Energiei și Simona Brătulescu, președinte al ALDE Argeș, s-a întâlnit cu conducerea Hidroelectrica.
Declarații făcute în cadrul conferinței de presă
Simona Brătulescu, președinte ALDE Argeș
*Despre alegerile europarlamentare
,,Obiectivul filialei ALDE Argeș este obținerea la alegerile europarlamentare a unui scor de minimum 15%. Credem că este un procent realist, care ține cont de realitățile din județ. Avem, pe de o parte, un PSD care s-a dovedit a fi mereu un partid care stă bine la capitolul organizare și un USR care, cel puțin în sondaje, este creditat a fi în creștere. La acest moment, suntem în plin proces de strângere a semnăturilor pentru susținerea listei de candidați pentru Parlamentul European. Filialei noastre i-a revenit strângerea a 30.000 de semnături. Mi-aș dori ca alegerile să aibă loc pe liste diferite, nu comune – ALDE și PSD – , pentru că, în politică, 1+1 nu face niciodată 2.”
*Despre candidatura lui Robert Tudorache
,,Filiala ALDE Argeș l-a nominalizat pe domnul secretar de stat Robert Tudorache pentru candidatura la Parlamentul European. Domnia sa și-a depus dosarul săptămâna trecută. Miercurea aceasta, la nivel central, se va face evaluarea tuturor dosarelor și se va decide și ordinea pe listă. Sperăm să obținem un loc eligibil, dar asta va depinde și de propunerile cu care vor veni și celelalte organizații.”
Ministrul Energiei, Anton Anton
*Despre alegerile europarlamentare
,,Dintre toate evaluările făcute de diverse persoane sau sondaje, sunt partide creditate cu un procentaj fix și partide în creștere. ALDE este unul dintre partidele cu potențial de creștere, în mod deosebit în Argeș. Este foarte important să avem candidați credibili pentru că, din păcate, cred că suntem unicat la Bruxelles: europarlamentarii noștri sunt singurii care își critică țara. Asta îmi amintește de vremea fanarioților, când se cumpăra tronul la înalta Poartă, iar unii boieri încercau să-l mazilească pe domn pentru o poziție de conducere. Cred că trebuie să ne alegem oameni întregi la minte pentru Parlamentul European. ALDE vine cu candidați precum Norica Nicolai sau Renate Weber, niște oameni care știu ce au de făcut și care își susțin țara cu dragoste și hotărâre.”
*Despre candidatura la Parlamentul European a lui Robert Tudorache
,,Lucrez de ceva vreme cu domnul Robert Tudorache și înțeleg de ce ALDE Argeș l-a nominalizat pentru Parlamentul European. Personal, mă cam încurcă această propunere, pentru că este un om de bază la Ministerul Energiei, urma să aibă loc întâlniri cu parteneri externi…”
*Despre vizita la Hidroelectrica
,,Am fost la Vidraru, în speță la Hidroelectrica, nu doar în calitate de ministru, ci și ca specialist în mașini hidraulice. Hidroelectrica este una dintre companiile de succes și îmi doresc foarte mult să-și îndeplinească obiectivele propuse cu celeritate. Tehnologiile folosite în momentul construirii barajului Vidraru sunt în mod evident depășite, la fel ca și mașinile folosite, chiar dacă starea în care se află este încă una rezonabilă. De aceea îmi doresc ca Hidroelectrica să-și îndeplinească programul de retehnologizare cât mai rapid.”
*Despre aprobarea directivei de gaze
,,Suntem în perioada deținerii președinției la nivel european. Nu este deloc ușor. Din punct de vedere al domeniului de care răspund am făcut un pas important prin aprobarea directivei de gaze, directivă băgată sub preș de fosta președinție bulgară. Noi am analizat-o de la început, încă din primele două săptămâni și în următoarele trei săptămâni directiva de gaze a fost aprobată de aproape toate statele, cu excepția Bulgariei, și cu un singur amendament venit din partea franco-germană. Nu vreau să spun că această realizare ar fi cea mai importantă din mandatul președinției țării noastre, dar cu siguranță că este una dintre cele mai semnificative. Asta dovedește că, în ciuda imaginii pe care unii doresc să o creeze, avem oameni bine pregătiți, avem profesioniști care își văd de treaba lor.”
Secretarul de stat Robert Tudorache, președinte al ALDE Pitești
*Despre vizita la Hidroelectrica
,,Vizita la Hidroelectrica a fost una foarte importantă. Sperăm ca anul acesta să se finalizeze licitația pentru proiectul de retehnologizare al amenajării hidroenergetice Vidraru. Investiția, în valoare de 90 de milioane de euro, va crea plus valoare atât pentru țară, cât și pentru județ.”
*Despre candidatura la Parlamentul European
,,Sunt onorat și le mulțumesc colegilor pentru propunere. M-am pregătit pentru această candidatură cu un proiect în domeniul energiei. Evaluarea urmează să se facă în Biroul Politic Central și funcție de aceasta urmează să se stabilească și locul pe listă. Voi depune toate eforturile pentru a aduce cât mai multe voturi pentru ALDE, la aceste alegeri.”


