Astăzi vreau să vă spun din nou o poveste de la un trecător. L-am întâlnit din nou, după ceva timp, vrând neapărat să îmi spună o altă poveste. Una aparte, de data aceasta, referindu-se la cum se degradează, încet, încet, liniștea unui oraș micuț, odată ce lumea a început să fie atinsă tot mai mult de „virusul” și de ideea de a „vâna” în fotografii pe oricine și orice, fără a știi, în prealabil, dacă acel om dorește să apară în imagini sau dacă au voie să fotografieze anumite obiecte.
Dar să nu mai răpesc eu din timp și să îl las pe bunul trecător să îmi spună noua sa poveste care începe cam așa:
„Despre a trăi în Făgăraș…
Făgărașul nu e un oraș oarecare, ci un loc paradoxal! În primul rând e locul unde m-am născut, am crescut și învățat și, mai nou, locul unde vreau să trăiesc și să mor. Tot din acest oraș provin cei mai dragi oameni, cei pentru care sufletul meu are de exprimat o mare recunoștință pentru că de la ei și cu ei am învățat iubirea. Satele Țării Făgărașului m-au învățat morala creștinească, aia care te face să fii mândru, priceput și smerit pe oriunde ai merge! Din acest loc am plecat cu cea mai sinceră învățătură: “Lasă, mamă, loc de bună ziua pe unde mergi!” și ăsta mi-a fost și-mi este scopu’-n viață.
Din luna aprilie, cu bucurie și pace am revenit acasă, doar pentru a mă apuca de treabă și mă folosi de tot ceea ce am învățat în toți anii în care am fost plecat de aici. Sunt bucuros și privilegiat că pot să fac asta, că pot trăi și mă bucura de unul dintre cele mai frumoase locuri de pe planetă ( zona de lux a lumii, cum îmi place mie să numesc Țara Făgărașului). Și e bine, sentimentul de liniște a reapărut iar cel de anxietate s-a ameliorat, aproape că a dispărut! Dar, există o mare diferență dintre Făgărașul de acum 10 ani și cel de acum: i-au dispărut OAMENII!
Cu toți știm că e un oraș mic în care toată lume se știe cu toată lumea, măcar din vedere și că intimitatea nu e tocmai la îndemâna fiecăruia. Mai ales dacă nici nu ți s-a insuflat această valoare de mic, riști să uiți cele mai elementare noțiuni de bun simț! Și observ că în Făgăraș a devenit o practică să fii filat, filmat, „stalkerit” pentru ca mai apoi să se râdă și să se facă bășcălie de ceea ce tu ai gândit și povestit într-un cadru intim și personal. De când avem telefoane care filmează simțim o nevoie bolnavă de a ne amesteca în viața privată a celor din jur, fără a le cere acordul și de cele mai multe ori, fără a știi că nu-i frumos să tragi cu ochiul. Legal o fi, moral nu e. Tot la Făgăraș am învățat că nu-i frumos și e păcat să nu-ți vezi de treaba ta! Mi-ar mai plăcea să am acel sentiment de siguranță și încredere că oriunde voi merge prin acest oraș, voi avea parte de pace și liniște, însă prea rar se mai întâmplă aici, umanitatea și bunul simț dispar din sufletele celor care suntem urmași ai partizanilor și legionarilor. E ridicol ca într-un oraș atât de mic, de frumos și plin de resurse să existe atâta invidie și prostie. E plin de lume, oameni puțini! Iar omul care nu știe să fie om, devine neom, adică mai prejos de regnul animal. Și mă uit din nou în jur și nu-mi mai vine decât să spun: Doamne ajută!”, își încheie povestea pentru astăzi.
Din păcate, realitatea este aceasta expusă în rândurile de mai sus. Trăim într-o lume în care, pentru unii, ideea că „te-au prins în poză pe picior greșit” și au motiv să se amuze răutăcios.
Sursa foto: AUREL C.
