Andrei Aron, medic stomatolog în Câmpulung, a suferit în 2017 un accident în cadrul unei competiții de automobilism la Rânca. În urma accidentării, medicul a avut nevoie de o intervenție chirurgicală, care i-a fost realizată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj, operație pe care spitalul i-a cerut în instanță să o achite, invocând că Andrei Aron s-a autoaccidentat.
La sfârşitul lunii septembrie, doctorul Aron a câştigat la Judecătoria Câmpulung procesul neobişnuit intentat de spitalul din Cluj. Argumentul principal a fost cel că legea invocată de către spitalul din Cluj nu mai este constituţională din 2019. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. „În vara lui 2017, eram la Rânca la o competiţie de automobilism. Era o competiţie organizată, cu licenţă, cu viză medicală, absolut tot. Eram concurent în campionatul naţional de viteză în coastă şi am avut un accident. Se mai întâmplă astfel de accidente… Am avut o fractură de coloană de coloană în două locuri. Prima oară m-au transportat la spital la Târgu Jiu, deoarece era în zonă. După aceea am reuşit să găsesc loc la Cluj, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, spital de stat. Am fost operat, doctorii de acolo au fost foarte profesionişti. A fost o experienţă unică în viaţă la un spital de stat, au fost foarte ok şi serviciile. Am fost operat de către doctorul Maior, care e o somitate în neurochirurgie”, spune Andrei Aron.
Medicul stomatolog a mai spus că spitalul nu i-a cerut niciun ban înainte de operație, nici după externare și că ar fi fost dispus să achite fără probleme costurile interveniției. „Aveam şi cardul de sănătate la mine, am avut şi concediu medical”, a completat acesta. Spitalul din Cluj l-a chemat în judecată în luna mai a acestui an, la aproape trei ani de la operaţie, cerându-i suma de 11.258 lei, la care se adaugă dobânda legală începând din 16 iunie 2017, data externării.
Sursa:adevarul.ro


