La peste un an și jumătate de la alegerile anulate abuziv și arbitrar, Călin Georgescu, supranumit de către simpatizanți ,,Președintele Ales al României” a vizitat, în această dimineață, târgul de la Domnești. Încă de la ora 6.30, sute de oameni în special membri AUR, îl așteptau pe unul dintre cei mai controversați politicieni români de după 1989. Chiar dacă unii i-au cântat Prohodul din punct de vedere politic, fenomenul Călin Georgescu este departe de a se fi terminat. Mai mult decât atât, societatea este divizată profund între fanii și contestatarii aceluia care a pierdut alegerile chiar înainte de a le câștiga, din cauza unui sistem nemilos. Mai sus, am reușit să creăm, în foarte scurt timp, un montaj din filmările de acum câteva ore, montaj care vorbește de la sine: sunt oameni care au venit, unii de la sute de kilometri, pentru a-și întâlni politicianul preferat. Interesant este că, în ultimele săptămâni, vizitele lui Călin Georgescu în țară, unele care seamănă foarte mult cu unele electorale, sunt tot mai dese, semn că acesta nu a renunțat nici pentru o secundă la lupta sa!
Călin Georgescu, vizită la Domnești! Mii de simpatizanți din toată țara s-au îngrămădit pentru a-și îmbrățișa idolul!
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Niciun comentariu


