Într-o lume în care rigoarea și sensibilitatea par, adesea, două drumuri paralele, Ramona Badea reușește să le aducă împreună într-un mod firesc și autentic. Originară din Costești, județul Argeș, poeta își construiește universul interior la intersecția dintre știință și emoție, dintre precizia limbajului tehnic și libertatea expresiei artistice.
Deși formarea sa academică în chimie și activitatea profesională în domeniul Managementului Calității presupun disciplină, structură și claritate, dincolo de aceste coordonate se află o voce poetică profundă, conturată încă din adolescență. Versurile sale devin spațiul în care trăirile, reflecțiile și fragilitatea umană capătă formă, transformând experiențele personale în imagini sensibile și memorabile.
Premiată în cadrul concursului „Universul Poeziei” și atrasă, deopotrivă, de artele vizuale, Ramona Badea își exprimă creativitatea în multiple forme, dar rămâne fidelă poeziei ca mijloc esențial de explorare a sinelui. Mamă a doi copii și locuind în prezent în București, ea continuă să scrie, să simtă și să transforme realitatea cotidiană în versuri care vorbesc despre viață, iubire și căutare.
Vă invităm să descoperiți, în rândurile care urmează, universul poetic al Ramonei Badea.
Timpul
Dacă timpul ar vorbi,
N-ar avea când se le spună,
Toate azi s-ar risipi,
Într-o lume mai nebună.
Cât a adunat în ani,
Le-a ținut doar pentru el,
Oamenii sunt șarlatani,
Dar și timpul e rebel.
Când ți-e greu, arunci o vorbă,
La probleme-i unicat,
Nu e el cel ce rezolva,
Ci tu, cel ce le-ai creat.
Timpul este valoros,
E ștrengar, trece ușor,
Omule, ești prețios!
Crezi în tine, ai umor!
Portret
Mi te-am creionat în minte,
Ți-am schițat portret,
Am ales dintre cuvinte
Și te-am pus în suflet.
Ti-am dat viață prin suflare,
Te-am urcat mai sus,
Inima sa-ti bată tare,
Doar printr-un impuls.
Am zâmbit, am fost ferice,
Insă doar o clipă,
Viața este o elice,
Cade, se ridică.
Îmi voi exersa talentul,
De a creiona,
Voi inlocui tabloul,
Cu privirea ta
Paradox
Nu e nimic din ce era odinioară,
Copilăria nu mai are șarm,
Îndrăgostiți de mână-n ceas de seară,
Noi nu mai suntem ceea ce eram.
Minciuna e la loc de cinste,
Paradoxal, ce-i ăla sentiment?
E o rușine azi copilul ce-i cuminte,
Nu știe ce-i acela „de moment”.
Nefericiți cu toții caută iluzii,
Sperând perfecțiunea întruchipată,
Trăim momente pline de confuzii,
Independent dar totuși laolaltă.
Zâmbete false, nebunie trecătoare,
Dezechilibru într-un haos de rutină,
Fugim după averi în lumea asta mare,
Ca la sfârșit s-ajungem să fim doar o ruină.
Dăruire
Am prins în părul tău o stea,
Ți-am dat și un sărut,
Am pus dorințe-n palma ta
Și te-am iubit mai mult.
Am prins o rază-n părul tău,
Când ți-am furat un zâmbet,
Te voi purta în gând mereu,
Te voi iubi din suflet.
Ți-am prins un gând în gândul meu,
În palme ți-am prins părul,
Vei fi a mea, voi fi al tău,
Să-mi risipești iar dorul.
Am prins și luna-n părul tau,
Să-ți lumineze calea,
Iubirea ta să fiu doar eu,
Când dulce-i alinarea.
Ți-am pus întreaga mea iubire,
În inimă să-ți bată
Să înțelegi că prin simțire,
Iubirea mea-i curată.
Am pus în palma ta speranță,
Am retrăit prin tine,
Mi-am cunoscut a doua viață,
Trăită din iubire.
Rămâi o clipă….
Rămâi o clipă lângă mine
Și îmi sărută trupul gol,
Îngheață timpul până mâine,
Învinge teama de-al meu dor!
Îmi toarnă viața în pahare
Și soarbe fiecare clipă,
Iar nimeni azi să nu mai zică,
Cum că iubirea-i trecătoare!
