Polițiștii argeșeni au desfășurat, marți, 18 august, o acțiune de prevenire în trafic, în zona Podul Viilor din municipiul Pitești, în cadrul campaniei naționale „O vară în siguranță!”. Acțiunea a avut drept scop conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile specifice perioadei estivale și promovarea unui comportament responsabil la volan.
Activitatea a avut loc la o stație de alimentare cu carburant și s-a desfășurat cu sprijinul reprezentanților OMV Petrom. Polițiștii au discutat cu șoferii și pasagerii aflați în tranzit, cărora le-au oferit recomandări pentru prevenirea accidentelor rutiere, dar și pentru evitarea altor situații nedorite pe durata deplasărilor și vacanțelor.
La acțiune au participat polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului Rutier, inclusiv cu autospeciala de Siguranță Rutieră, Serviciului Criminalistic, unde a fost prezentă și o echipă canină, precum și polițiști ai Biroului Rutier Pitești.
Unul dintre principalele mesaje transmise de oamenii legii a vizat pericolele conducerii autovehiculelor după consumul de alcool sau sub influența substanțelor psihoactive. Polițiștii le-au atras atenția șoferilor și asupra importanței adaptării vitezei la condițiile de drum, purtării centurii de siguranță și evitării conducerii atunci când sunt obosiți.
De asemenea, oamenii legii au pus accent pe responsabilitatea adulților față de copii și pe respectarea regulilor de siguranță în cazul minorilor, pentru reducerea riscurilor la care aceștia pot fi expuși.
Pe lângă siguranța rutieră, acțiunea a inclus și recomandări pentru protejarea persoanei și a bunurilor. Cetățenii au fost sfătuiți să fie atenți atunci când se deplasează către destinații turistice și să adopte măsuri de autoprotecție pentru a preveni furturile și alte incidente care le-ar putea afecta vacanța.
Participanții la trafic au primit materiale informative cu recomandări preventive, utile atât în timpul deplasărilor, cât și pe perioada concediilor.
Polițiștii argeșeni precizează că astfel de acțiuni urmăresc consolidarea dialogului cu cetățenii și apropierea activităților de prevenire de nevoile reale ale comunității.
Campania națională „O vară în siguranță!” se desfășoară pe perioada sezonului estival, în colaborare cu OMV Petrom, și urmărește reducerea riscurilor și creșterea gradului de siguranță al cetățenilor atât în trafic, cât și în timpul deplasărilor și activităților de vacanță.


