La o lună de la accidentul rutier soldat cu moartea unui bărbat din comuna Călinești, județul Argeș, rudele victimei acuză lipsa de transparență și ritmul lent al anchetei penale aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni.
Ce s-a întâmplat
Potrivit documentelor din dosarul penal nr. 649/104/P/2026, aflat în lucru la Poliția Orașului Topoloveni – Formațiunea Rutieră, accidentul a avut loc în data de 3 august 2026, în jurul orei 20:08, pe DN7, pe raza comunei Călinești. Un autoturism a lovit din spatele bicicleta pe care se deplasa un bărbat din localitate, proiectându-l în șanțul de pe marginea drumului. Victima a fost transportată la Spitalul Județean Argeș, unde a decedat patru zile mai târziu, pe 7 august 2026, în urma rănilor suferite.
Fapta este cercetată sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de articolul 192 din Codul Penal.
Nemulțumirea familiei
Nepotul victimei, Mihai Zunduin, a făcut public cazul pe rețelele de socializare, susținând că șoferul implicat circulă în continuare liber, cu dreptul de a conduce nerestricționat, deși în opinia sa acesta ar fi comis mai multe abateri în ziua accidentului. Familia mai reclamă faptul că șoferul nu ar fi sunat la 112, nu ar fi manifestat interes față de starea victimei și, ulterior, nu ar fi luat legătura cu apropiații acesteia.
„Cam așa decurg lucrurile în țara nimănui”, scrie Zunduin în postarea sa, cerând public un răspuns din partea procurorului de caz și acuzând, la nivel de suspiciune, posibile blocaje instituționale în derularea anchetei. Este important de precizat că aceste afirmații reprezintă punctul de vedere al familiei și nu au fost confirmate oficial de anchetatori.
Statutul procesual al familiei în dosar
Un document oficial emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni, semnat de prim-procurorul Mădălin-Florin Cîrlănaru la 27 august 2026, arată că accesul la dosar a fost acordat, până în prezent, doar uneia dintre rudele victimei — persoana care a făcut dovada legăturii de rudenie directă cu decedatul, prin acte de stare civilă — și avocatului acesteia. Cererea de consultare a dosarului depusă și în numele nepotului victimei nu a fost soluționată în același sens, întrucât, potrivit ordonanței, din înscrisurile depuse până la acel moment nu rezulta calitatea sa procesuală de parte civilă.
Reacția autorităților
Până la momentul redactării acestui material, Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni nu a emis o poziție publică față de acuzațiile aduse de familie privind modul în care este gestionată ancheta. Ancheta este în continuare în desfășurare, iar șoferul implicat beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluție definitivă a instanței.
Vom reveni!
Redacția a solicitat un punct de vedere din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni. Materialul va fi actualizat dacă va fi primit un răspuns.


