Un bărbat de 29 de ani, din Mioveni, a fost identificat și reținut de polițiștii Secției 1 Poliție Pitești, fiind cercetat într-un dosar penal privind mai multe furturi calificate.
Potrivit anchetatorilor, faptele ar fi fost comise în noaptea de 1 spre 2 septembrie, în jurul orei 04:00. Polițiștii susțin că suspectul ar fi început „operațiunea” prin sustragerea unui cărucior de marfă aparținând unei societăți comerciale.
Nu s-ar fi oprit însă aici. Dintr-o altă societate comercială aflată în apropiere, bărbatul ar fi forțat sistemul de asigurare și ar fi furat trei navete în care se aflau 53 de sticle de bere, dar și un bax de sticle cu vin.
Prejudiciul total a fost estimat la aproximativ 800 de lei.
Bărbatul a fost dus la poliție cu mandat de aducere
După continuarea cercetărilor, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au reușit să stabilească identitatea persoanei suspectate de comiterea faptelor.
Pe 10 septembrie, bărbatul de 29 de ani a fost depistat și condus la sediul poliției în baza unui mandat de aducere.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procedurale, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Astăzi, 11 septembrie, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.
Polițiștii precizează că ancheta se află în desfășurare, iar persoana cercetată beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.


