Un proiectil exploziv provenit din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a fost descoperit în comuna Albota. Elementul de muniție, de calibru 100 mm, a fost ridicat de echipajul pirotehnic al ISU Argeș și transportat în condiții de siguranță, urmând să fie distrus.
Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș a fost solicitat să intervină în comuna Albota după descoperirea unui element de muniție.
În urma cercetării zonei, specialiștii au stabilit că este vorba despre un proiectil exploziv de calibru 100 mm, trecut prin gura de foc, provenit din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.
Pirotehniștii au ridicat proiectilul, l-au transportat și depozitat în condiții de siguranță, în vederea distrugerii ulterioare.
Reprezentanții ISU Argeș atrag atenția că muniția rămasă neexplodată poate fi extrem de periculoasă, chiar dacă au trecut zeci de ani de la conflictele în care a fost utilizată.
Cetățenii care descoperă proiectile, grenade, bombe, cartușe sau alte obiecte metalice care ar putea reprezenta elemente de muniție sunt sfătuiți să nu le atingă, să nu le lovească și să nu încerce să le mute.
De asemenea, muniția nu trebuie demontată și nici transportată sau depozitată în locuințe, la locurile de muncă ori în centre de colectare a fierului vechi.
În astfel de situații, oamenii trebuie să se îndepărteze de zona respectivă și să anunțe imediat autoritățile prin numărul unic de urgență 112, pentru intervenția echipajelor specializate.


