Camera Agricolă Argeş s-a ocupat de întocmirea unor proiecte pentru obţinerea de fonduri europene în agricultură. Astfel, în sesiunea iunie-iulie 2011, Camera Agricolă a întocmit 340 de proiecte pe măsura 141-sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă şi alte 45 pe măsura 112-instalarea tinerilor fermieri în mediul rural. „Pentru proiectele pe măsura 141 am mers pe întocmirea dosarelor în regim gratuit, iar pentru măsura 112, am perceput tarife sociale, să zicem, adică 1500 de lei pentru un proiecte pe sumă maximă, 25.000 de euro, oamenii plătind 300 de lei la început şi restul în cazul în care proiectul este aprobat”, a menţionat directorul Camerei agricole, Roman Vasile.
340 de cereri pentru ferme de subzistenţă
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Un comentariu



