O echipă de medici clujeni, alături de medicii piteşteni de la secţia de urologie din cadrul Spitalului Judeţean Argeş au făcut, vineri, în premieră, două operaţii laparoscopice la rinichi. Este vorba despre intervenţii chirurgicale noninvazive. Unuia dintre pacienţi i-a fost scos un chist renal, iar aceiaşi echipă de medici a operat şi o femeie care avea o piatră la rinichi.
Operaţie „în direct”
Cei care au participat la această intervenţie sunt prof. univ. dr. Ioan Coman, Şeful secţiei de Urologie a Spitalului Clinic Municipal Cluj, dr. Petruţ Bogdan, seful secţiei de laparoscopie oncologică din cadrul Institutului Oncologic din Cluj, şi dr. Flavius Băjan, şeful Secţiei de Urologie a Spitalului Judeţean Argeş. Desigur, la operaţie au participat şi anestezistul Gheorghe Voican, asistentele şi, la distanţă de câţiva paşi, jurnaliştii. Prin geamul care separă încăperea unde medicii se spală înainte de intervenţie de sala de operaţie se putea vedea clar cum decurge intervenţia. Înainte de a fi dus la operaţie, omului i s-au făcut analizele. Cum toate au ieşit suficient de bune, s-a dat „verde” la intervenţie. Spectaculos pentru cei care nu sunt obişnuiţi să vadă o operaţie în direct, aproape rutină pentru medicii care facă asta zilnic.
Operaţie fără tăieturi
Primul pacient operat laparoscopic a fost un bărbat de 54 de ani, din Piteşti, intervenţia durând aproximativ 40 de minute. Acesta a beneficiat de o operaţie modernă, cu foarte puţine incizii, prin care i-a fost scos un chist de câţiva centimetri de pe rinichiul drept. Prin această procedură, pacientul se va reface în câteva zile aproape perfect, nu va mai necesita multe calmante şi nici nu se va resimţi pentru că nu a pierdut aproape deloc sânge. În urma unei intervenţii chirurgicale clasice, omul s-au fi ales cu o tăietură de peste 10 centimetri lungime, care ar fi trecut prin muşchi, ar fi necesitat o perioadă de recuperare cu mult mai lungă şi ar fi sângerat abundent.
I-au dat piatra scoasă din rinichi ca suvenir
În cursul aceleiaşi zile, medicii din Cluj şi Piteşti au mai operat încă o pacientă, prin aceeaşi procedură. Laura Pandelică are 42 de ani şi este din Berevoeşti. Suferea de litiază renală şi malformaţie a unei uretre şi a beneficiat de operaţia laparoscopică absolut gratuit. La scurt timp după ce a fost trezită din anestezie, femeia a şi putut să se ridice şi să meargă. Nu a avut nevoie de foarte multe calmante, iar la două zile de la intervenţie se simţea foarte bine. „Mă simt foarte bine. M-am ridicat şi am mers pe picioarele mele chiar din ziua operaţiei”, spune pacienta. Ca suvenir de la această intervenţie prin care a trecut cu brio, femeia şi-a primit drept suvenir piatra pe care a purtat-o luni întregi în interiorul corpului ei. „Mi-au păstrat piatra în punguţă şi mi-au dat-o după operaţie. O ţin aici, în sertar şi o să o iau acasă, dacă tot am purtat-o în rinichi atâta timp. A fost mare piatra şi colţuroasă rău”, spune femeia arătându-ne suvenirul ei neobişnuit. Ambii pacienţi se simt foarte bine şi vor fi externaţi în câteva zile.




