În preajma Mănăstirii Curtea de Argeş ne-am obişnuit deja să găsim tarabele comercianţilor care vând te miri ce suveniruri mai mult sau mai puţin reuşite. Municipalitatea din Curtea de Argeş s-a gândit să voteze un proiect pentru realizarea unui studiu de fezabilitate privitor la amenajarea de spaţii comerciale în preajma Parcului lui Manole şi a Mănăstirii Curtea de Argeş. Respectivul studiu nu este deloc ieftin, fiind vorba de nu mai puţin de 15000 de lei pentru efectuarea lui. Intenţia edililor este aceea de a realiza nişte spaţii sub forma unor căsuţe rustice, toate la fel, pentru a impune o imagine mai civilizată acestui tip de comerţ.
Parcul lui Manole se va umple de căsuţe rustice
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
4 comentarii



