Girom Albota a încheiat turul de campionat în Liga a III-a cu o înfrângere fără drept de apel, 1-3, chiar pe propriul teren contra FC Caracal. Primarul comunei, Ion Dumitru, nu a fost prezent la meci, fiind plecat la vânătoare. Mai bine așa, deoarece nu a pierdut nimic, ba din contră. Prima decizie a fost luată, patronul Gigi Oprican, renunțând la mai mulți jucători din garda veche și, după câte se pare, și la tehnicianul Cristi Negru. Dumitru spune că acum este doar administrator al bazei sportive și că nu va mai investi în echipă. El și-a adus aminte că în tinerețe a jucat fotbal la Jimbolia, pentru… o cană de ceai și magiun în plus la masa de la internatul unde era cazat.
„Sunt povești, eu nu am la ce renunța. Gigi Oprican a dorit echipa și l-am făcut președinte. A preluat echipa el. Jucătorii au cerut pachete de 7 milioane pentru șapte puncte, cinci pentru cinci puncte și tot așa. Eu sunt administrator la baza sportivă. Mai mult, m-am certat și cu familia. Ajunsesem practic să dau bani de acasă pentru fotbal. Eu unul mă simt curat față de băieți. Le-am dat bani împrumut și m-am făcut că am uitat. Eu am jucat fotbal în divizia C, la Jimbolia. Marele meu avantaj, dacă îi pot spune astfel, este că stăteam la internat și primeam o cană de ceai și magiun în plus față de ceilalți colegi. Mie îmi venea mănânc terenul când jucam și să plâng când nu evoluam. Nu comentam la ceea ce spunea antrenorul. Mă punea să fac flotări, le făceam! Mergeam în deplasări, la Bârla, sau la Poiana Lacului cu tractorul. Ei au ifose acum, cer bani mulți. Fac puci, schimbă cum vor ei antrenorul și îl aruncă la coșul de gunoi al societății după cum vor ei în ziua de azi”, a spus primarul Ion Dumitru.


