Centrul Cultural Piteşti prin Clubul de Istorie „Armand Călinescu”, Instituţia Avocatul Poporului şi Curtea de Apel Piteşti organizează simpozionul cu tema „Constituționalismul românesc între tradiţie şi modernitate”. Manifestarea, prilejuită de împlinirea a 20 de ani de la promulgarea actualei Constituţii a României, va avea loc joi, 8 decembrie, de la ora 17, în Sala Ars Nova din cadrul Centrului Cultural Piteşti.
De asemenea, marţi, 13 decembrie, de la ora 17, Centrul Cultural Piteşti, în colaborare cu Liceul Teoretic „Ion Barbu” şi Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” organizează medalionul literar „Remember Nicolae Labiş”. Manifestarea se va desfăşura în Sala Ars Nova din cadrul Centrului Cultural Piteşti.


