Nici acum nu au scăpat pedeliştii argeşeni de coşmarul numit Boureanu, deşi acesta şi-a luat tălpăşiţa din Argeş de vreo trei luni. Cotizaţiile de sute de milioane cerute de acesta şefilor de instituţii, pentru a rămâne pe funcţii, dar şi şedinţele soldate cu urlete, ameninţări şi înjurături au rămas în mintea foştilor săi subordonaţi de la PDL Argeş. Unii şi-au ales de la început acest tratament, urmându-l pe Boureanu de la început în PNL, apoi în efemerul PLD şi, în ultimă instanţă, în PDL. Alţii, cum ar fi membrii vechi ai PD s-au trezit cu el pe cap, iar viaţa lor nu a fost deloc uşoară. Aceştia fie au fost nevoiţi să îi suporte toanele de „şmecher de Bucureşti”, fie să cotizeze substanţial pentru orice privilegiu de partid.
„L-am ajutat să devină deputat, ca apoi să mă jignească!”
Este cunoscută agresivitatea deputatului democrat-liberal Cristian Boureanu atât la emisiunile TV, cât şi la sediul de partid. Acesta a avut, anii trecuţi, îmbrânceli atât cu fostul său coleg de la PNL, Emanuel Codausi, cât şi cu Gabriel Bratu, chiar la deschiderea unui an şcolar. Cel puţin reprobabil a fost comportamentul lui Cristian Boureanu şi cu Elena Mateescu, fostă şefă a Direcţiei Muncii, actual director la AJOFM Argeş. Este deja memorabilă printre pedelişti una dintre şedinţele biroului judeţean al PDL, când aceasta l-a apostrofat pe Cristian Boureanu cu privire la nedreptatea care i s-a făcut, fiind mutată de la Direcţia Muncii, în ciuda faptului că a muncit ani de zile pentru partid. „În 2004, pe vremea Alianţei DA, am lucrat cu nopţile să îl ajut pe Boureanu să ajungă deputat. Anul trecut, i-am spus acest lucru şi l-am întrebat ce interes a avut să facă aceste transferuri pe la instituţii. Mi-a spus că, dacă nu mă potolesc cu reproşurile, o să îmi pună biroul în cap! Practic, l-am ajutat să devină deputat, ca apoi să mă ameninţe şi să mă jignească. În ultimele luni, m-am concentrat mai mult asupra muncii mele de şef de instituţie, deoarece activitatea politică din ultimii ani mi-a adus mai mult stres psihic decât vreun beneficiu moral”, a declarat Elena Mateescu.
Florin D. Badea – Publicat în Atac de Argeş


