Un autocar cu 40 de copii a rămas ieri blocat din cauza unor căderi de pietre provocate de o alunecare de teren care au apărut pe drumul care leagă localitatea Lereşti de cabana Voina. Drumul a fost blocat mai bine de jumătate de zi, iar la faţă locului au intervenit reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, ai Primăriei Lereşti, cadre de la Inspectoratul Judeţean al Jandarmeriei Argeş, ai Consiliului Judeţean Argeş, ai CEZ şi ai firmei General Trust. „În acest moment nu mai sunt probleme de circulaţie pe drumul Lereşti-Voina, acolo unde, ieri, s-a produs o alunecare de teren. De asemenea, au fost remediate şi problemele cauzate sistemului de alimentare cu electricitate”, a spus Ciprian Berevoianu, Prefectul Judeţului Argeş.
S-a deschis traficul rutier la Lereşti, pe drumul afectat de alunecările de teren
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Niciun comentariu


