UPDATE: O a doua victimă a deflagraţiei, o femeie, a murit la Spitalul Judeţean, din cauza rănilor foarte grave.
În această dimineaţă, o puternică explozie a avut loc într-o gospodărie din satul Mareş, comuna Albota. Explozia a fost cauzată de greşeala proprietarului locuinţei, care a încercat funcţionarea unei butelii cu bricheta. Acesta a murit pe loc, iar alte două persoane se află în stare foarte gravă, la Spitalul Judeţean Piteşti. În doar câteva minute, la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje ISU, ale Ambulanţei şi o echipă de la Primăria Albota, coordonată de edilul Ion Dumitru. Vom reveni cu amănunte şi cu poze de la locul tragediei.












