Că societatea românească se degradează de la zi la zi o spunem noi, jurnaliştii, mai tot timpul. Nu ne ferim să îi acuzăm pe politicieni pentru toate relele posibile, să criticăm sistemul de sănătate, să râdem de sistemul de învăţământ… Din păcate, nici unii purtători de condeie nu sunt tocmai nişte exemple demne de urmat. Cel mai grăitor exemplu poate fi dat de la conferinţa de presă a Partidului Ecologist Român-Filiala Argeş, care s-a ţinut astăzi, de la ora 13.00, la restaurantul Minion, din centrul Piteştiului. Ca la început de martie, jurnalistele fuseseră invitate pentru a li se oferi câte o floare şi câte un mărţişor… Cu două minute înaintea începerii conferinţei, însă, şi-a făcut apariţia poetul fără bacalaureat şi editorialist la cotidianul Curierul Zilei, Florian Stoian, zis Silişteanu. Având un mai vechi conflict cu vicepreşedintele PER Argeş, Ion Neguş, Silişteanu a scos din geantă un spray paralizant. I-a dat în faţă direct lui Neguş, apoi s-a pus cu pumnii şi cu picioarele pe tot ce era în restaurant. Sile a fost potolit cu greu de către jurnaliştii prezenţi, în timp ce jurnalistele abia mai puteau respira, din cauza inhalării gazului paralizant.
Supărat că nu şi-a mai primit „dreptul”
În urbe, Florian Silişteanu este văzut ca un cal breaz. Puţini sunt oamenii cu stare din judeţ care nu l-au „ajutat” să-şi plătească vreo ciorbă de burtă sau pentru vreo excursie aiurea, ca să reprezinte cultura (!?!) argeşeană. De mai multe luni, Silişteanu l-a atacat în Curierul Zilei pe Ion Neguş. Fostul peremist, actual ecologist, i-a răspuns prin câteva „vorbe de duh” iar de aici a pornit tot scandalul. „Certurile mele cu acest om, Silişteanu, au început de când nu i-am mai dat bani. De atunci, a început să scrie despre mine tot felul de porcării… Voi face plângere la Poliţie,” a declarat Neguş. Cât despre scandalul de astăzi, jurnaliştii prezenţi la acest incident declară că se delimitează de comportamentul huliganic al lui Florian Silişteanu.


