Un șofer din București în vârstă de 67 de ani a accidentat astăzi un bărbat care traversa o stradă pe trecerea de pietoni, în comuna Mărăcineni. În urma accidentului, pietonul a fost rănit și transportat la spital, cu diagnostic preliminar de traumatism cranio-cerebral. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.