UPDATE: Potrivit informațiilor de la Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, din primele cercetări efectuate de polițiștii din Formațiunii Rutiere Costești s-a stabilit că, un bărbat de 52 de ani, din Rociu, care se deplasa pe bicicletă, pe DJ 659, din direcția Rociu către Negrasi, pe o porțiune de drum în pantă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, care se afla staționat.
În urma impactului, biciclistul a fost rănit, fiind transportat la spital cu diagnostic preliminar de traumatism cranio-facial, traumatism cranio-cerebral și suspiciune de fractura de piramidă nazală. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare de peste 1 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continua pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Un accident rutier a avut loc în satul Gliganul de sus din comuna Rociu. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD de prim ajutor calificat. Din primele informații obținute de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, incidentul s-a soldat cu o victimă, un biciclist. Revenim cu detalii suplimentare!