În această dimineață, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier produs în comuna Popești, în care sunt implicate două autoturisme.
Pentru gestionarea situației, de urgență, la fața locului au fost alocate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de trei ambulanțe SAJ.
Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării, au identificat opt victime, dintre care una inconștiență.
Bilanț victime:
-o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 76 de ani, decedată;
-trei persoane de sex masculin, cu vârste de aproximativ 40, 50, respectiv 58 de ani, au fost preluate și transportate la spital cu o autospecială transport personal și victime multiple;
-o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 47 de ani, preluată și transportată la spital de echipajul SMURD;
-trei persoane preluate de SAJ.