Un bărbat în vârstă de 41 de ani a rămas blocat în timp ce săpa un șanț, după ce peste el s-a prăbușit pământ, acoperindu-l până la nivelul gâtului. Incidentul a avut loc în comuna Băbana în urmă cu puțin timp, iar în acest moment pompierii încearcă să îl elibereze pe bărbat. Acesta este conștient și colaborează cu salvatorii.
„Din cauza unei fisuri la o conductă se scurge în interiorul șanțului apă. Permanent se evacuează apă din șanț și se îndepărtează pământul care îl tine captiv pe bărbat”, informează ISU Argeș. Revenim cu detalii!