I s-a întâmplat unui bărbat care se afla pe stradă în Pitești. Acesta a fost atacat de un individ de 35 de ani, din localitatea Mărăcineni.
Agresorul pur și simplu a tăbărât pe victimă lovind-o si smulgându-i de la gât un lanț din aur care cântărea aproximativ 65 de grame.
Deși a fost deposedat de un bun al său, omul nu s-a pierdut cu firea și a pornit pe urmele făptașului fugar.
Totul a fost văzut de către un ofițer din cadrul Secției 3 de Poliție care se afla la o terasă.
I-a luat și el urma, vrând să afle ce se întâmplă.
Hoțul agresor a scăpar din vizorul urmăritorilor săi și a mers pe un șantier aflat în lucru.
Subcomisarul Gabriel Tomescu, în calitate de subcomisar, a solicitat ca ofițerul să fie ajutat și de către colegii săi.
Între timp, făptașul a fost prins în zona Podul Viilor.
Potrivit informațiilor, bărbatul, de loc din Mărăcinenieste recidivist care a avut mai demult o condamnzre pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, tâlhărie și alte fapte care se pedepsesc conform legii.
A fost eliberat anul trecut.
Polițiștii l-au reținut în baza unei ordonanțe și va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești fiind propus pentru arest preventiv.


