Alertă lângă Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” de pe strada Râurilor din Pitești. O conductă de gaze a fost lovită pe timpul unor lucrări cu un buldoexcavator. La fața locului se deplasează pompierii cu o autospecială de intervenție și un echipaj CBRN. Mai mulți copii care s-au apropiat au fost îndepărtați de forțele de intervenție.
„Se lucra la fundația unei construcții. Pompierii au luat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor. Totodată, au fost îndepărtate persoanele din apropiere. La fața locului a ajuns personal specializat de la distribuitorul de gaze” precizează ISU Argeș.