Ştefan Ropcea este, pentru Primăria Piteşti, printre puţinele personaje care din când în când reuşeşte să le mai strice somnul domnilor funcţionari care nu se îndeletnicesc să răspundă la sesizări. Profesor, om respectabil şi cetăţean al Piteştiului, dar mai ales disciplinat contribuabil, omul le strică ziua funcţionarilor de la primărie de câte ori în vine cheful să-i mai „smotocească” niţel cu câte o sesizare. Cei de la primărie întâi se fac că nu-l cunosc, apoi se fac că au uitat să-i răspundă la sesizări, iar când, după lungi insistenţe, îi răspund, ocolesc de fiecare dată problema, deloc cu graţie.
Redăm detalii despre două dintre sesizările depuse, oficial, la primărie, nu de alta, dar sunt de-a dreptul savuroase.
„Tudorică, e foarte cald. Mai fă-le vânt!”
„La sesizările cetăţenilor, funcţionarii Primăriei răspund cu greu. Eu trebuie să revin la cereri sau să fac valuri în presă ca să primesc răspuns. Probabil, înalţilor funcţionari nu le place disciplina, nu respectă legea şi cetăţenii, deoarece, indiferent ce ar face ei, au susţinere, fiindcă au ştiut să se orienteze politic. De multe ori răspunsurile lor nu ating probleme în discuţie şi sunt pe lângă subiect. Nu răspund corect, poate fiindcă sunt deranjaţi sau nu au capacitatea de percepţie. La 22.05.2012, am depus la Primărie, o sesizare cu propunerea mea de soluţionare a problemei gunoiului nemenajer ce degradează vecinătatea oraşului. În loc să-mi dea un răspuns, Primăria pasează răspunderea către S.C. Salubritate 2000 S,A,. Domnul Becheanu îmi răspunde, vorbind despre gunoiul menajer. Cineva nu poate citi corect!
Răspunsul precizează că numai Primăria are drept de decizie în problema prezentată. Dacă S.C. Salubritate 2000 S.A. nu are drept de decizie, de ce oare edilii au pasat aiurea sarcina către ei? Mă întreb: cine nu poate gândi corect? O fi de vină tăria… desigur, tăria soarelui. Tudorică, este foarte cald! Mai fă-le vânt! Aştept răspuns!”
Problema unei bariere de protecţie a pădurii Zamfireşti
În urmă cu 16 luni, Ştefan Ropcea sesiza cu privire la necesitatea instalării unei bariere la intrarea în pădure, astfel încât înamoraţii sau oricare alţii să nu mai poată intra cu maşinile când şi cum vor. Problema este departe de a fi rezolvată. Dar semnele sunt bune, ea va fi analizată începând abia de acum şi, cine ştie, după ce n-o mai fi pădurea deloc, vor decide să pună şi bariera!
„Oficialii Primăriei mi-au comunicat că vor analiza problema mea. Am fost profund emoţionat. Mi-au dat lacrimile. De furie! Despre această problemă (montarea unei bariere de protecţie la intrarea în pădurea Zamfireşti, după ce acolo mai că a izbucnit un incendiu forestier din cauza unor iresponsabili care „s-au distrat” în pădure) le-am scris în urmă cu 16 luni. Am revenit de trei, patru ori, m-am adresat de două ori la Poliţie, de două ori la ISU, de două ori la Silvic, la Garda de Mediu, m-am adresat presei etc. Rezolvare, ioc, bre!
După atâta amar de vreme, oficialii noştri nu au rezolvat nimic şi abia acum vor analiza speţa. Despre o finalizare corectă, slabe speranţe! Tudorică, mai dă-i afară, fiindcă ăştia cam freacă menta!”