Home Prima Pagina Argeșul, butoiul cu pulbere al României

Argeșul, butoiul cu pulbere al României

de Argeseanul
100 vizualizări

Lume multă la sediul PSD

Lideri marcanți ai PSD la nivel central au sosit ieri la Pitești, la sediul filialei Argeș, pentru a-și exprima susținerea față de președintele CJ Constantin Nicolescu. Acesta a suferit duminică seară o complicată intervenție pe cord deschis, care a presupus „oprirea inimii” pentru o oră, conform surselor medicale. Cert este doar că pacientul a fost detubat iar mâine se va judeca recursul asupra deciziei de arestare pentru 29 de zile a acestuia.

...dar și la PDL

„Contra-manifestația” celor de la PDL Argeș a presupus, ieri după-amiază, adunarea la sediu a cât mai multor cetățeni, din județ sau municipiu, membrii sau nu, care nu au huduit, nu s-au batut, dar care au ascultat imnul partidului sau pe cel „al golanilor” de la balcoane, fiind supravegheați de membriii CODA în frunte cu senatorul Mircea Andrei.

La doi pași distanță, la sediul PSD, Victor Ponta, Marian Vanghelie, Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Ecaterina Andronescu, Victor Socaciu, Robert Negoiţă, Adrian Severin, Radu Moldovan, Titus Corlăţean, Nicu Bănicioiu, dar și întreaga organizație județeană, au cerut eliberarea lui Nicolescu. E drept, la final, primarul Tudor Pendiuc a cerut ca manifestația să se încheie în curtea sediului, solicitând celor prezenți să nu dea curs provocărilor și să meargă în liniște către case.

Victor Ponta

Victor Ponta, liderul social-democraților a declarat printre altele: „În locul lui Nicolescu trebuie să stea Băsescu şi ai lui./  Nu ne este frică şi nu vă este frică de PDL şi de Băsescu./ Vreau să vă spun că eu sper ca Dumnezeu să-i dea putere lui Constantin Nicolescu./ Nu-i lăsaţi pe Andrei, pe PDL să vă fure judeţul”.

Declarații ale  liderilor PSD

Tudor Pendiuc

Tudor Pendiuc, primar Pitești, preşedinte executiv al PSD Argeş: „Ne-am adunat să manifestăm paşnic. Dorim doar să ne solidarizăm, cu demnitate, cu situaţia domnului Constantin Nicolescu. Ne solidarizăm cu dumnealui, nu doar ca persoană, ci şi ca situaţie. Nu vrem să se mai repete pentru nimeni aşa ceva. Dorim o justiţie liberă, independentă, neamestecul niciunui politician în justiţie şi să lăsăm justiţia să-şi facă treaba. Cerem ca preşedintele Constantin Nicolescu să fie judecat în libertate. Acţiunea noastră nu este o presiune asupra justiţiei, solicităm doar să nu se implice nimeni în actul ei. Noi cerem democraţie şi libertate pentru fiecare cetăţean!”.

Radu Vasilică, deputat: „Am ajuns într-un moment greu. Vrem să mulţumim lui Dumnezeu şi doctorilor de la Spitalul «Floreasca» pentru efortul făcut şi pentru că au făcut posibil ca preşedintele nostru să supravieţuiască. Îi transmitem de aici un mesaj de susţinere. Este clar pentru toată lumea că preşedintele Nicolescu nu e un pericol public, ci un pericol electoral pentru cei mult mai slabi decât dânsul, care nu au cum altfel să-l învingă. Nicolescu nu e un pericol public când este liber, am demonstrat că suntem responsabili, ci când este în cătuşe! Fiecare român are dreptul la prezumţia de nevinovăţie”.

Marcel Proca, fost prefect: „Să spunem un «Nu» hotărât unor astfel de abuzuri. Cum este posibil ca procurorul să stea cu judecătorul, în biroul ei, înainte de a da decizia, la tribunal? Unde este justiţia corectă în acest caz? Să spunem clar «Nu» în faţa abuzurilor! Să fie lăsat în libertate domnul Nicolescu pentru a se apăra, pentru că altfel fiecare dintre noi, ca români, va fi, după acest model, arestat fără să fie dovedit ca vinovat sau nevinovat. Un singur caz nesancţionat poate crea precedente extrem de grave”.

Adrian Năstase

Adrian Năstase, preşedintele Consiliului Naţional al PSD:

„Din păcate, prin procurorii pe care Traian Băsescu și Monica Macovei i-au numit şi din care au construit de fapt un instrument politic, astăzi justiţia este politizată. De aceea, Constantin Nicolescu este astăzi trimis la închisoare, este trimis, de fapt, în spital şi familia lui este afectată, sănătatea lui este distrusă. De ce? Pentru că a muncit ani de-a rândul pentru ca dumneavoastră aici şi noi toţi, de fapt, să putem să rezolvăm, aşa cum s-a mai reuşit, cu greu, printre picături, cu bani puţini care au fost daţi aici în judeţ, pentru că nu făcea parte din gaşca lui Traian Băsescu, a celor de la PDL. De aceea trebuie să-l apărăm pe Constantin Nicolescu, un prieten, un om care a ştiut de fiecare dată să-şi facă datoria faţă de oameni. De aceea suntem aici, să apărăm un principiu; apărând un principiu, apărăm şi un om, un om nevinovat, un om care întotdeauna a ştiut să muncească, discret, fără să creeze probleme cuiva, e un om extraordinar, pe care eu l-am considerat şi îl consider în continuare nu doar un om de partid, ci şi un prieten. Să ne batem pentru el, pentru că astfel ne vom bate pentru noi toţi, împotriva unui stat poliţienesc, a unui regim care devine unul criminal, un regim care, după ce distruge ţara, distruge pe fiecare în parte, arestând şi încercând să introducă prin teamă intimidare în societatea românescă”, a adăugat Năstase.

Marian Vanghelie, preşedintele PSD Bucureşti:

Marian Vanghelie

„Nu mai avem nevoie de un stat poliţienesc pe care l-a făcut Traian Băsescu. Avem nevoie de construcţia unui stat de drept, de o justiţie dreaptă şi trebuie să le spunem tuturor românilor, societăţii civile, tuturor colegilor care sunt în partid că trebuie să ieşim pentru fiecare membru, să nu ne ia câte unul, câte unul, cum s-a întâmplat în ’40. Trebuie să fim uniţi şi să îi spunem lui Traian Băsescu că viaţa se întoarce. Nimeni nu trebuie să plece din viaţă fără să plătească pentru anumite nereguli pe care le face. Ei cred că ne vor lua unul câte unul şi ne vor speria. Nu ne este frică. Voi ieşi şi public şi voi spune – aştept să vină mascaţii, dimineaţa la 6. Îi aştept acasă. Şi, în fiecare dimineaţă, mă uit pe geam ca să văd dacă îmi vine rândul, dar nu îmi este frică.”

Adrian Severin, europarlamentar: „Am văzut cât este de puternică organizaţia PSD Argeş şi cât de stimaţi sunt liderii ei. Câtă încredere aveţi în Constantin Nicolescu. Mesajele noastre sunt foarte clare: nu ne este frică! Suntem mulţi! Suntem uniţi! Vrem dreptate pentru toţi, vrem apărarea legii cu adevărat, şi nu trimful fărădelegii! Nu suntem împotriva legii. Justiţia nu l-a declarat vinovat sau nevinovat pe Nicolescu. Suntem împotriva abuzului! Europarlamentarii socialişti ştiu despre aceste abuzuri. Cu toţii vor fi şi sunt alături de noi. Nu ne este frică şi nu trebuie să ne fie frică, pentru că suntem mulţi şi uniţi şi vom triumfa în lupta noastră pentru libertate, democraţie şi bunăstare!”.

Ecaterina Andronescu, fost ministru al educației: „Aceşti oameni închid şcoli. Responsabilii noştri de aici, Constantin Nicolescu şi primarii din judeţ, au construit şcoli pentru copiii noştri. Nu-i lăsaţi să-şi bată joc de noi! Avem nevoie de şcoli aici, nu să ne trimitem copiii să înveţe afară. Românii nu au bani pentru şcolile de afară. Oamenii trăiesc aici şi copiii lor trebuie să înveţe aici. Asta a făcut Constantin Nicolescu! Aceşti indivizi încearcă prin toate mijloacele să-şi omoare adversarii. Nu trebuie să îi lăsăm. Noi trebuie să apărăm democraţia în această ţară. Suntem aici, uniţi pentru Constantin Nicolescu, pentru legea şi democraţia din ţară.”

Dorința PSD

Fără incidente

...răspunsul PDL

Forțele de ordine au asigurat liniștea în zonă, în prealabil și viceprimarul Cornel Ionică purtând o discuție cu Mircea Andrei pentru a preveni orice confruntare între cele două părți. Din păcate, numai de asta nu avea nevoie o țară lovită crunt de criză, de un circ politic care să o îngroape și mai rău în probleme. Dreptatea oare unde-o fi între cele două tabere care, pentru moment, au divizat poporul român? Poate doar Justiția să ne spună, dar aceasta numai în cazul în care va fi corectă așa cum ar trebui să fie într-un stat de drept. Lăsăm dar timpul să decidă și, în speță, pe cei abilitați, până una alta dragi argeșeni, români vă recomandăm să fiți prudenți, înțelepți și să judecați la rece tot ceea ce se petrece!  Noi ne facem datoria de a consemna cât mai echidistant evenimentele.

Adrian Dragomir

Foto: Mihai Neacșu/ Adrian Dragomir

Facebook Comentarii

4 comentarii

ionut 2 februarie 2011 - 10:05

Intr-adevar, asa pare,Argesul a devenit in ultimii ani un butoi cu pulbere pentru tara aceasta. Tot ce este mai rau de aici porneste, de la permise, mita in armata, fotbal, coruptie… etc pare ca de la noi se petrece tot. Din pacate nu este numai asa, avem si lucruri in arges cu care ne putem mandri. Oricum, bine ati spus la sfarsitul materialului, sa ne pastram calmul si sa nu ajungem sa ne dam in cap unii altora pentru ce fac cei din sfera politica. Spor la treaba si tineti-o tot asa!

Răspunde

Hai, scrie aici părerea ta despre acest subiect

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

            
  Un plus de informație pentru argeșeni

@2023 – All Right Reserved. Toate drepturile rezervate Argeș Plus TV | Un proiect realizat de PUNKTNET |

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00