Cod portocaliu de ploi abundente pentru mare parte din județele țării, printre care și Argeș. Avertizarea este valabilă de astăzi, de la ora 10:00, până mâine, la acceași oră.
„În cea mai mare parte a Transilvaniei, Olteniei, local la munte, în Moldova și în nord-vestul Munteniei vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40…60 l/mp și pe arii restrânse de peste 70…80 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice,intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină”, transmite Administrația Națională de Meteorolgie.