Astăzi este sărbătorită Ziua Națională a Imnului „Deşteaptă-te române!”, dată la care în anul 1848 a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.
Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.
La originea imnului naţional al României se află poemul patriotic ”Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu şi publicat pentru prima dată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al suplimentului ”Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann, potrivit site-ului www.forter.ro.
Sursa: Agerpres