Au mai rămas câteva decade până când argeşenii vor trebui să se prezinte, pentru a treia oară în acest an, la urne. În urma voturilor exercitate de către români va fi aleasă structura, pe perioada 2012-2016, a celei mai importante instituţii a ţării: Parlamentul. O parte dintre candidaţii din colegiile argeşene şi-au transformat deja în profesie calitatea de parlamentar, cerând argeşenilor al doilea, al treilea şi chiar al şaselea mandat, în timp ce alţii aspiră pentru prima dată la statutul care îţi conferă bani, relaţii, faimă şi, nu în ultimul rând, imunitate. Nu sunt primul care face referire la candidaţii Argeşului şi Muscelului cu trecut controversat, dar consider că, măcar în ceasul al 12-lea, locuitorii judeţului să se gândească de două ori înainte să pună ştampila.
De exemplu, alegătorii din Colegiul de Deputaţi numărul 5 Topoloveni au de ales între tuse şi junghi. Alungat de către Tudor Pendiuc din Piteşti din cauza lipsei de implicare în problemele judeţului, Bogdan Niculescu Duvăz candidează pentru al şaselea mandat de parlamentar pe colegiul Topoloveni. Probabil, dacă alegătorii din sud-estul judeţului vor fi atât de imbecili încât să-l aleagă pe Duvăz, care, repet, nu a făcut absolut nimic pentru acest judeţ în calitate de deputat de Piteşti, vom mai plăti patru ani pentru un deşeu al politicii româneşti, care nu are altă calitate decât că este unul dintre vectorii de imagine ai PSD. De cealaltă parte, pe acelaşi colegiu, Alianţa România Dreaptă îl aruncă în luptă pe Nicolae Gavrilescu, fost primar al Călineştiului pe care nu l-au mai dorit nici măcar cetăţenii din comună. Dacă pierzi primăria unde ai fost jupân 12 ani, nu ştiu cum naiba ai speranţe să câştigi voturile cetăţenilor din peste 20 de localităţi… Nu ai avea niciun fel de legitimitate. Grea alegere pentru cetăţenii din acest colegiu, nu pentru calitatea excepţională a celor doi candidaţi, ci tocmai pentru lipsa acesteia!
Nu numai Duvăz a avut o totală lipsă de activitate ca parlamentar de Argeş, ci şi actorul Mircea Diaconu. Prezent doar la Antena 3, pe post de emiţător de palavre, Mircea Diaconu a uitat total de cetăţenii din Curtea de Argeş şi din Câmpulung, pe care trebuia să îi reprezinte în Senat. Ca om de cultură, a fost total dezinteresat de prezervarea monumentelor din cele două oraşe istorice. În schimb, a avut grijă să îşi tragă funcţii peste funcţii. Chiar dacă a fost declarat incompatibil pentru o nouă candidatură, Diaconu se ţine cu dinţii de scaunul de parlamentar.
Un alt parlamentar controversat din Argeş este democrat-liberalul Sorin Pandele. Afacerile controversate cu nişte terenuri la Bradu au ajuns pe masa DNA. Cum la vârful ARD s-a instituit o comisie de verificare a candidaţilor, condusă de Monica Macovei, conducerea PDL Argeş l-a aruncat în lupta pentru Colegiul de Deputaţi Costeşti pe Marius Jurubiţă, un om cu trecut mai curat. Credeţi că Pandele s-a lăsat cu una, cu două? Acesta a ales să candideze independent, punând, astfel, beţe în roate candidatului PDL din acel colegiu.
În încheiere, ajungem la cel mai controversat candidat, pe care ni-l oferă USL. Cătălin Rădulescu candidează pe Colegiul de Deputaţi Piteşti-Sud. Fost revoluţionar, afacerist controversat, Cătălin Rădulescu a fost acuzat de foşti colaboratori de-ai săi de toate relele posibile: înşelăciune, ameninţări, fals şi chiar viol, de către o fostă asistentă de-a acestuia. Ăştia vor să ne ceară nouă votul, dragi argeşeni?


