La inițiativa Primăriei Municipiului Pitești a fostt inițiată o acțiune ce are ca scop tăierea și toaletarea arborilor plantați de-a lungul străzii Trivale, zona dintre Schit și intersecția cu Bd. Libertății (spre Zoo), totul în vederea preîntâmpinării problemelor cum a fi ruperea copacilor sau a ramurilor uscate din cauza zăpezii sau a unor fenomene meteorologice extreme ce ar putea apărea în următoarea perioadă.
Astfel de evenimente neplăcute au avut loc anul trecut când, din cauza zăpezii și a vijeliilor, s-au rupt mai mulți arbori care au blocat întreaga stradă.
Lucrările se fac cu aprobarea Ocolului Silvic Pitești, iar angajații SC Salpitflor SA au lucrat astăzi la înlăturarea copacilor dar și a ramurilor uscate.
Au fost prezenți și salariați ai Serviciului de Iluminat Public (SPEP). Aceștia au coborât liniile de înaltă tensiune pentru ca toaletările arborilor să poată fi realizate în mod corespunzător.
Totodată, în zonă se fac și lucrări de reabilitare și asfaltare.


