Meteorologii au emis avertizări cod galben și portocaliu de ploi. Vizat este și județul Argeș, unde în zona de munte începând de la ora 10:00. până mâine la ora 10:00 va fi în vigoare un cod portocaliu.
„În județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Caraș-Severin, Hunedoara, Sibiu și Alba și în zona de munte a județelor Timiș, Cluj, Arad, Bihor, Argeș, Dâmbovița, Brașov și Prahova vor fi averse torențiale și izolat căderi de grindină. Local cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 60 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1– 3 ore)”, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie.
Pentru restul județului, de la ora 10:00 până mâine la ora 12:00 va fi în vigoare un cod galben.
„În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Oltenia, Transilvania, nord-vestul Munteniei, precum și în Carpații Meridionali și în Carpații Occidentali. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.