Dacă ar fi acum alegeri parlamentare, 45% dintre cei care s-ar prezenta la vot ar pune ştampila pe liberali, potrivit unui sondaj realizat de IMAS pentru Europa FM. Procentul PNL este dublu faţă de cel de acum un an. Studiul arată şi o scădere a intenţiei de vot pentru PSD, USR şi PLUS.

La începutul anului trecut, PNL se afla la 22% din intenţiile de vot ale românilor. O creştere semnificativă s-a înregistrat în noiembrie, când a ajuns la 39%, iar luna trecută a urcat la 45%, arată Europa FM.  Prin comparaţie, PSD a pornit anul trecut de la o intenţie de vot de 25% şi a coborât, la final de an, la 18 procente. USR încheie anul cum l-a început – în preajma a 11 procente, după ce în iulie urcase până la 21%. Şi PLUS este în scădere faţă de noiembrie – de la 5 procente şi jumătate la 3 şi jumătate. Mici avantaje au acumulat luna trecută UDMR, PMP şi ALDE. Dintre cei care au participat la sondaj, 20% nu ştiu cu cine vor vota sau nu s-ar prezenta la vot. Sondajul a fost făcut la începutul lunii trecute. Au fost intervievate aproximativ o mie de persoane. Marja de eroare este de +/- 3%.

Sursa: Adevărul

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here