Un grav accident a avut loc în această după-amiază, la intrarea în Piteşti, în zona magazinului Carrefour. Un TIR încărcat cu porci s-a răsturnat la marginea drumului naţional, circulaţia fiind blocată pe unul dintre sensurile de mers câteva zeci de minute.
Echipajele ISU şi ale Ambulanţei au intervenit prompt, fiind nevoie de un echipaj de descarcerare pentru ca şoferul tirului să fie eliberat din cabina contorsionată. Acesta a fost transportat de urgenţă la spital, având multiple traumatisme.
Paradoxal, toate animalele au supravieţuit, preluate de un alt camion, care le vor duce la abator.
Cel mai probabil, accidentul s-a produs din cauza vitezei.


