Specialiştii Centrului de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Argeş au organizat şi desfăşurat împreuna cu partenerii săi în data de 31.10.2012, la Colegiul Naţional „Al. Odobescu” Piteşti, un Concurs de Grafitti cu tema ”Prevenirea Consumului de Droguri”, activitate ce se derulează în cadrul Campaniei Naţionale „Prea Rebel să fii Condus”.
La concurs au participat elevii claselor a IX si a X-a din cadrul colegiului mai sus menţionat.
Campania are ca obiectiv principal sensibilizarea şi constientizarea populaţiei din categoria de vârstă 15-24 ani, asupra riscurilor consumului de droguri în general şi de substanţe noi cu efect psihoactiv (etnobotanice), precum şi asupra eficientei strategiilor complementare de petrecere a timpului liber.
Activitatea s-a desfăşurat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, Colegiul Naţional „Al. Odobescu” Piteşti, Asociaţia „Cred in Tine” si M.S.S. Security, acordându-se tuturor elevilor participanţi premii şi diplome pentru lucrările relizate.
În cadrul acestui concurs , au fost prezentate de către specialiştii C.P.E.C.A. Argeş, materiale cu privire la riscurile consumului de droguri şi a substanţelor noi cu efect psihoactiv (etnobotanice), având loc discuţii referitoare la tematica şi materialele prezentate.