Deși s-au făcut și încă se face apel către populație să învețe să colecteze selectiv deșeurile, anumitor cetățeni din Pitești se pare că le lipsește cu desăvârșire bunul simț, educația, grija pentru mediul înconjurător, mai pe scurt, simțul civic.
Acest aspect se poate vedea cel mai bine atunci când vine vorba de aruncarea deșeurilor,(așa cum fac unii locuitori ai cartierului Trivale, în apropierea Școlii Generale „Mircea cel Bătrân”) la voia întâmplării și nu în containerele special amenajate.
Chiar și surprinși în fața faptului împlinit, oamenii nu par să dea prea mare importanță, din contră văzându-și mai departe de aruncatul de gunoaie pe „unde îi taie capul”, morivând că „e treaba celor responsabili cu salubritatea să strângă deșeurile indiferent unde ar fi aruncate acestea. Nu, nu este deloc așa, deoarece Primăria Municipiului, prin reprezentanții responsabili cu strângerea gunoiului nu este obligată să facă și să plătească în plus pentru nepăsarea și proasta educație, ca sa nu spunem nesimțirea, celor certați cu curățenia.
Așa cum am mai scris și în articolele trecute, vina este în primul rând a celor care aruncă, nu a operatorilor ecologici, aceștia din urmă făcând nu de puține ori muncă voluntară.
Probabil că și în cazul în care s-ar lua măsuri drastice în ceea ce privește supravegherea ( cum s-a preconizat în urmă cu ceva timp montarea unor sisteme de tip „big brother”) sau s-ar da amenzi, ai noștri „stimabili” cetățeni nu cred că și-ar schimba obiceiurile pentru prea mult timp.
Foto: descriptiv