Ministerului Muncii a modificat print-un proiect Legea Pensionării. Astfel, cei cărora le lipsesc ani din vechime pentru a se pensiona îi pot cumpăra, achitând contribuţiile care s-ar fi încasat în fiecare lună, raportat la cel puţin salariul minim din perioada respectivă.
„Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale”, se arată în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii pensiilor publice, postat în dezbatere pe site-ul Ministerului Muncii.
Salariul minim brut a crescut considerabil în ultimii 10 ani, ajungând de 3 ori mai mare în prezent, faţă de nivelul la care se afla în anul 2011, în timp ce contribuţiile au scăzut de la 31,3% în 2011, la 25% în prezent. O persoană care ar vrea să-şi completeze stagiul de vechime în perioada 2013 – 2018 inclusiv va trebui să plătească suma de 23.200,46 lei.
Sursa: adevarul.ro


