Declaraţiile lozincarde şi pline de ifose ale nenumăraţilor politicieni, de la cei de vârf până la activiştii guralivi, gata oricând de harţă în vreun studio de televiziune, că sunt de dreapta sau de stânga, trădează în egală măsură incultura politică a acestora şi dispreţul pentru ceea ce se întâmplă în mod real în societatea românească. Atât aşa-zişii oameni de dreapta cât şi cei de stânga care s-au perindat pe la guvernare au îndeplinit cu toţii o singură agendă, cea neoliberală, dictată de organizaţii financiare internaţionale, precum FMI. Iar consecinţa acestor măsuri a fost dezorganizarea structurală a mecanismelor sociale şi economice, dezorientarea şi sărăcia, şi nicidecum auto-reglajul şi prosperitatea aşteptate să pice de la sine, ca o consecinţă „naturală” a acestui proces de „liberalizare”.
Cel puţin în timpul guvernării PDL, clamarea triumfalistă a măsurilor de dreapta a căpătat aspecte halucinante, nu doar de intoxicare a altora, ci şi de autointoxicare sectantă şi fanatică. Asta nu înseamnă că noua guvernare este cu mult diferită de cea anterioară, ci doar că este mai vicleană prin simularea blândeţii măsurilor şi a compasiunii. Dacă prima, într-o formă asumată de prostie şi răutate, dispreţuia sărăcia în mod deschis, a doua declară că este preocupată de ea, dar, dincolo de formele de asistare socială, nu face nimic pentru remedierea situaţiei structurale în care se găseşte societatea românească în această privinţă. Deocamdată, politicile şi aderenţii autohtoni de „stânga” şi de „dreapta” sunt mari şi talentaţi producători şi exportatori de sărăcie la nivel european.
Sărăcia nu este consecinţa directă a lenei şi a prostiei, aşa cum vor să insinueze mulţi politicieni de „dreapta”, ci şi a corupţiei şi a proastei guvernări. Precum nici prosperitatea poate să nu fie consecinţa directă a hărniciei şi a iniţiativei, ci a hoţiei, a privilegiului nemeritat, a înşelăciunii.
La recentul congres al PNL, Crin Antonescu a spus un lucru pe care cred că l-au gândit mulţi adepţi conştienţi ai ideilor de dreapta, respectiv că ideea de dreapta a fost falsificată în România de guvernarea PDL, că măsurile de dreapta nu se identifică cu închiderea spitalelor în funcţie de calcule strict financiare, de exemplu. Nu că aş avea iluzia că toţi liberalii sunt realmente de dreapta, dar mă gândesc că între ei sunt destui oameni inteligenţi, şcoliţi şi oneşti care îşi dau seama că ceea ce ar putea reabilita ideea de dreapta, după pârjolul pedelist, ar fi o conduită responsabilă la guvernare. Este un deziderat, nu o realitate care decurge implacabil din statutul de membru sau lider al PNL. Este de ajuns să ne gândim la doi mari scamatori ai unor fonduri imense din ultima guvernare penelistă, Tăricenau şi Vosganian, mari inocenţi şi oameni cu pretenţii în stat acuma.
În ceea ce priveşte „vechea dreaptă” şi pe primul reprezentant al acesteia, Traian Băsescu, constat că, în ultima vreme, colegii săi de dreapta din Europa nu prea sunt încântaţi de producţia de săraci şi amărâţi lăsată în urmă, gata să dea năvala imediat în Marea Britanie sau Germania, ţări în care tovarăşii de dreapta şi regimurile lor de acolo, David Cameron şi Angela Merkel, se pare ca au avut altă viziune de dreapta decât cele de pe cheiurile Dâmboviţei. Treaba nasoală pentru români este că prietenii de dreapta respectivi nu par să nu mai fie solidari şi cu consecinţele politicii şi viziunii de dreapta a camaradului lor. Cel puţin aşa ne arată ultimele evenimente şi „pictoriale” cu săraci din România. Marea Britanie pune de o campanie mediatică de „descurajare” a călătoriilor româneşti pe meleagurile lor, iar în Germania, Berlinul şi alte landuri au cerut ajutor federal pentru gestionarea problemei.
Toţi în Europa par preocupaţi de treaba asta. Mai puţin ai noştri, de dreapta sau de stânga, adică totuna.
