Am participat în această seară (09.04.2024) la Conferința privind sistemul de sănătate din județul Argeș “Pacient în Argeș“ un eveniment extraordinar din prisma calității principalilor invitați – președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), doamna doctor Valeria HERDEA, directorul medical al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu“ din București, domnul profesor doctor Radu Bălănescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara, domnul profesor universitar doctor Cristian Oancea, directorul general al CNAS Argeș, domnul Ionuț Gheorghe (care și-a îndeplinit cu succes și calitatea de moderator al acestui eveniment) – dar și a discursurilor susținute de aceștia și răspunsurilor oferite la întrebările venite din partea participanților la conferință.
Primul care s-a adresat participanților la Conferință, a fost domnul profesor doctor Radu Bălănescu care a identifcat principalele probleme ce stau în calea atragerii personalului medical în spitalele din județul nostru:
- reticența actualelor cadre medicale de a primi oameni noi în rândul personalului care deservește spitalele din Argeș;
- lipsa aparaturii de ultimă generație sau accesul limitat la astfel de aparatură și tehnică medicală;
- reticența medicilor mai vechi de a efectua proceduri noi, minim invazive, aceștia preferând intervențiile medicale clasice (adică operația clasică, cuțitul mai pe românește);
- teama proaspeților medici care si-au finalizat rezidențiatul la spitalele mari din centrele universitare din țara noastră (București, Timișoara, Cluj, Iași) de a ieși de sub umbrela ce le oferă protecție în cadrul acestor mari spitale, protecție în sensul că în cadrul acestor spitale există profesori, conferențiari și specialiști care sar întotdeauna să ajute la rezolvarea unui caz mai special (fie rar întâlnit, fie foarte complex ce necesită o abordare interdisciplinară) cu care s-ar putea confrunta;
- lipsa perspectivelor de evoluție permanentă a cadrelor medicale ce-și desfășoară activitatea în spitalele din Argeș.
Domnul profesor doctor Radu Bălănescu a oferit și câteva posibile soluții pentru remedierea acestor inconveniente, vorbind inclusiv despre implicarea autorităților locale (municipale sau chiar județene) în stimularea medicilor care își desfășoară activitatea în spitalele din Argeș, inclusiv prin alocarea unui buget destinat participării la diferite congrese sau conferințe medicale a medicilor care doresc să-și dezvolte cariera și să acumuleze cunoștințe noi, în sprijinul unui act medical de calitate pentru argeșeni.
La rândul său, domnul profesor universitar doctor Cristian Oancea, ne-a vorbit – din proprie experiență – despre cum se pot depăși neajunsurile dintr-o facilitate medicală printr-un management eficient și prin presiuni permanente, bine argumentate, la autoritățile locale și centrale în scopul soluționării diferitelor probleme ce țin de buna funcționare a unei facilități medicale.
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, doamna doctor Valeria HERDEA, ne-a vorbit despre ce însemnă obținerea și gestionarea unui buget destinat satisfacerii nevoilor medicale la nivel național dar și la nivel județean. Și doamna doctor Valeria HERDEA ne-a confirmat, dacă mai era nevoie, că sistemul de sănătate din România este subfinanțat, precizând că pentru a face față un an întreg cu un buget de numai 6% din Produsul Intern Brut este foarte importantă prevenția și diagnosticarea în stadii incipiente ale diverselor maladii, inclusiv a maladiilor oncologice. De asemenea, doamna Valeria HERDEA, medic de familie înainte de a deveni președintele CNAS, a ținut să menționeze cât de importantă în prevenție și în evitarea aglomerării spitalelor este vizita, măcar o dată pe an, la medicul de familie.
Legat de medicamentele de tip orfan destinate pacienților care suferă de boli rare, președintele CNAS ne-a precizat că este conștientă de această problemă pentru care nu vede, încă, o soluție clară dar a precizat că reprezentanți ai CNAS și alți reprezentanți din cadrul sistemului de sănătate din România depun eforturi susținute pentru posibilitatea decontării prin CNAS a acestor medicamente și prin aprobarea introducerii pe lista de medicamente aprobate pentru comercializare în România și pentru decontarea noilor medicamente de tip orfan apărute recent și autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului.
Un alt moment important, din punctul meu de vedere, a fost acela în care primarul comunei argeșene Bârla, domnul Voicu Gheorghe, a ridicat o problemă reală cu care se confruntă în asigurarea prezenței medicilor de familie și asistenței medicale în comuna pe care o păstorește, solicitând președintelui CNAS, doamna doctor Valeria HERDEA, îndrumarea pentru soluționarea acesteia. Domnul Voicu Gheorghe a precizat că Bârla este situată la o distanță considerabilă de Pitești (aproximativ 60 de kilometri) și se află la granița județului Argeș cu alte două județe, Olt și Teleorman, iar pentru a asigura continuitatea serviciilor medicale de la centrul medical inaugurat în urmă cu peste șase ani în această comună, ar fi benefic dacă și medici din județele cu care se învecinează comuna Bârla ar putea profesa în această localitate. Doamna doctor Valeria HERDEA a lăudat inițiativa primarului din Bârla, menționând că așa ar trebui să acționeze un ales local pentru soluționarea problemelor celor pe care îi reprezintă și i-a solicitat domnului Voicu Gheorghe să transmită în scris această problemă CNAS, Ministerului Sănătății Guvernului și altor instituții ce pot ajuta la rezolvarea acestei probleme.
Legat de intențiile liderilor PNL Argeș, reprezentați la această conferință de prefectul județului Argeș, candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Argeș, Radu Perianu (căruia îi aparține și inițiativa Pacient în Argeș și care s-a implicat activ în toate evenimentele desfășurate pe marginea acestei inițiative, inclusiv în organizarea acestei conferințe), de președintele organizației PNL Pitești și candidatul PNL la funcția de primar al Municipiului Pitești, domnul consilier Mihai Coteț, de purtătorul de cuvânt al PNL Argeș, domnul Cătălin Andrei dar și de alți lideri locali, aș vrea să le transmit că, din punctul meu de vedere, un simplu pacient din Argeș, ar fi bine să lase orgoliile și interesele politice de-o parte și să se concentreze pe realizarea efectivă a unui spital nou și pe adoptarea de măsuri pentru asigurarea unor servicii medicale de calitate în județul Argeș, inclusiv prin sprijinirea inițiativelor adversarilor politici, dacă acestea sunt în interesul cetățenilor argeșeni. Nu spun că nu sunt bune și criticile, ba din contră, sunt chiar benefice dacă sunt constructive.
Aș vrea să le reamintesc pe această cale liderilor PNL Argeș că există deja un proiect inițiat de fostul lor coleg, domnul Tiberiu Irimia, consilier local în Consiliul Local al Municipiului Pitești, pentru construcția unui astfel de spital municipal care va include o secție de oncologie dar și alte secții, inclusiv una de primiri urgențe ce poate degreva aglomerația de la Spitalul Județean de Urgență Pitești. De asemenea, Consiliul Județean Argeș a anunțat (postare pe pagina oficială de pe platforma de socializare Facebook) că, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Argeș desfășurate pe 09.04.2024, a fost aprobat Devizul general actualizat pentru obiectivul „Laborator de radioterapie Spitalul Județean de Urgență Pitești”. Investiția este finanțată în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, contractul de finanțare încheiat între Consiliul Județean Argeș și Ministerul Sănătății fiind semnat anul trecut.Conform proiectului, Laboratorul de radioterapie va fi o construcţie cu 5 niveluri (S1+S2+D+P+1E parțial). Laboratorul va fi amplasat în zona secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgență Piteşti.
Liderii PNL Argeș, dar nu numai, pot iniția proiecte și se pot implica în susținerea și îmbunătățirea proiectelor deja existente care vizează îmbunătățirea sistemului de sănătate din Argeș. Poate n-ar fi rău să afle mai multe despre programul AIEA “Raze de Speranță” (Rays of Hope), program ce are ca principal obiectiv accesul la tratamente moderne (radio-terapie) împotriva cancerului pentru persoanele care nu-și permit, e drept, în principal din statele în care populația are un venit mic, dar și pentru statele în care populația are un venit mediu – cazul României. Poate n-ar fi rău să facă lobby către autoritățile centrale pentru implementarea și în județul Argeș a programului AIEA “Raze de Speranță” prin care butem beneficia de know-how în construirea unor centre moderne de radio-terapie și de ajutor la achizționarea de tehnologii nucleare medicale de ultimă generație. Spun asta tocmai pentru că directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) din cadrul ONU, Rafael Mariano Grossi, a efectuat (08-09.04.2024) o vizită oficială în România, în cadrul căreia a discutat cu autoritățile române și despre programul “Raze de Speranță” al AIEA.
Eu, un simplu pacient oncologic din Argeș, nu pot decât să mă bucur că pacienții oncologici din Argeș vor avea acces la radio-terapie chiar în județul nostru și sper să nu fie doar promisiuni electorale de care, într-adevăr, m-am cam săturat, dar cred că nu mai contează culoarea politică ci modul de implicare în realizarea unui astfel de poriect.
La final aș vrea să salut organizarea acestui eveniment remarcabil de către PNL Argeș și să-i mulțumesc prefectului Radu Perianu pentru că, prin lansarea inițiativei Pacient în Argeș, a făcut posibilă desfășurarea acestei Conferințe. Sper ca implicarea dânsului pentru buna funcționare a sistemului de sănătate din Argeș să continue și după alegerile din acest an, indiferent de rezultatele pe care dânsul și PNL le vor obține!
Până la realizarea efectivă a proiectelor pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate din Argeș aveți grijă de sănătatea dumneavoastră!