După o anestezie generală la un cabinet stomatologic, un copil din Pitești a ajuns în comă la spital, iar starea lui s-a agravat peste noapte.

Medicii spun că starea copilului este extrem de gravă, are insuficiență multiplă de organe și depun eforturi mari pentru a-l menține în viață.

Copilul a ajuns la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, după ce în urmă cu două zile a mers la dentist și i s-a făcut anestezie generală.

La solicitarea Ministerului Sănătăţii inspectorii DSP au început să facă verificări la clinica respectivă, pentru a vedea dacă s-au respectat protocoalele medicale. Ei au aflat că medicii de aici nu aveau voie să facă anestezie totală pentru că în autorizaţia de funcţionare nu reiese faptul că acest cabinet are o secţie de ATI. Inspectorii DSP au amendat clinica cu 20.000 de lei.

Referitor la acest caz, ministrul Sănătății, Victor Costache, a afirmat, marți, că procedura de anestezie a fost ilegală în cazul copilului intrat în comă, întrucât această intervenție se poate face doar în unitățile medicale unde pacientul poate fi intubat rapid.

„Anestezia generală pe venă este o procedura care devine sigură când este practicată la o instituție sanitară, unde există întotdeauna riscul că această anestezie dacă nu este monitoriza, pacientul să trebuiască să fie intubat rapid. Cum poți intuba un pacient într-un cabinet de anestezie, unde nu ai un aparat, nu ai ventilator”, a explicat Victor Costache, potrivit Mediafax.

Medicul anestezist a declarat că tipul de sedare folosit în cazul copilului de patru ani care a intrat în comă, după o vizită la stomatolog, este o practică folosită des. „Am experiență de peste 400 de copii anesteziați așa”, a menționat bărbatul.

„Lucrurile au decurs normal până la un moment dat, la 45 de minute de la începerea intervenției, unde am avut un episod de tahicardie severă asociat cu scăderea saturației oxigenului, care a dus la un stop cardio-respirator, motiv pentru care am instituit resuscitarea cardio-pulmonară rapidă și pacientul a plecat din clinica stabilizat. Am făcut resuscitatea, în paralel am solicitata și serviciul de ambulanță pentru ajuor și împreună cu ei am decis să fie transferat”, a declarat medicul anestezist.

Sursa: Digi24

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here