Unul dintre principalele gânduri ale tututor părinților este: cum să îmi conving copilul să se miște mai mult și să nu mai stea toată ziua în fața telefonului, laptopului sau televizorului? Aceata este cu adevărat un motiv de îngrijorare. ”O mulțime de dovezi arată că sedentarismul excesiv este legat de o varietate de riscuri de boli, auto-stima scăzută și un regres academic la copii și tineri”, a declarat Taija Juutinen Finni, profesor în Științele Sănătății la Universitatea din Jyvaskyla, Finlanda, care studiază inactivitatea la oamenii tineri.
Primul obiectiv al părinților ar fi să să găsească orice cale de a încuraja copiii care stau în casă să se ridice și să se miște măcar puțin, a afirmat Stuart Phillips, directorull Centrului de Cercetare a Nutriției, Exercițiilor și Sănătății, de la Universitatea McMaster, din Hamilton, Ontario. Este recomandat ca cei mici și adolescenții să facă mișcare măcar o oră pe zi. ”Țopăitul, săritul corzii sau aruncarea mingii pot fi modalități amuzante de a-i captiva pe copii”, a spus Samantha Stephens, un psihlog pediatru de la un spital din Toronto. Părinții pot de asemenea să ”monteze” o discotecă în camera de zi, cu lumini și muzică pentru toată familia,a sugerat Juutinen Finni.
Tinerii își doresc să fie puternici, mulți dintre ei, în special adolescenții, pot fi mai receptivi la antrenamente decât la dansul în familie. ”În cazul în care copilul tău nu vrea să meargă cu bicicleta sau să se plimbe, dar ar ridica greutăți, ar face flotări sau sărituri, atunci este grozav”, a spus Phillips. O altă sugestie a specialiștilor în domeniu este ca părinții să facă din exercițiile fizice ale copiilor o joacă. Săritul într-un picior, dansul sau anumite jocuri pot fi o opțiune.
Sursa: independent.co.uk


